Faceți căutări pe acest blog

19 iun. 2010

JADE Retreat - toamna 2010 Cavtat (Dubrovnik) Croatia

Lumina de fiecare dată ne aduce ceva nou în viaţă, ceva asemănător succesului unui program, care a fost prezent şi mai devreme în viaţa TNI. Acum aducem o veste foarte bună tuturor consultanţilor TNI. Conducerea firmei TNI, sub îndrumarea lui Robert Johnson (vicepreşedintele TNI) a decis să întroducă din nou Instruirea Jade în şirul programelor Calea succesului!!! Da, această posibilitate oferă şansa tuturor consultanţilor de a fi prezenţi deja la instruirea Jade din această toamnă!

Condiţiile de participare la instruirea JADE:
- Consultantul nu a mai participat anterior la instruire Jade ,urmare a condiţiilor de participare îndeplinite,
- îndeplinirea criteriilor titlului de retribuire JADE, de cel puţin 2 ori, până la finele lunii august a.c., adică cel târziu în lunile iulie şi august 2010.

Locul de desfăşurare:
Hotel Croatia***** Cavtat, Dubrovnik, Croaţia

Perioada de desfăşurare:
15-17 octombrie 2010.

Premiul:
Cazare gratuită la hotel, cu servicii complete pentru 3 zile şi 2 nopţi, participarea gratuită la instruire, pentru 2 persoane.

TNI nu suportă asigurarea cheltuielilor de transport la locul evenimentului!

Noni printre cele mai bune cinci metode curative, in prezentarea Dr. Oz.

Ne este clar tuturor: fructul Noni din Tahiti este unul din tainele cu grijă păstrate ale lumii, care de mai bine de 2000 de ani ocroteşte sănătatea băştinaşilor din Tahiti. Noni este considerată către aceştia ca o plantă sfântă, şi cinstită ca atare, părţile sale componente (fructul, frunza, rădăcina, dar chiar şi scoarţa arbustului) se folosesc drept medicamente, ştiind că utilizarea lor este importantă pentru păstrarea sănătăţii. Localnicii băştinaşi ale insulelor Tahiti au transmis din generaţie în generaţie aceste cunoştiţe, dar lumea de abia de circa 15 ani a putut pătrunde în tainele de ordin sanitar ale plantei Noni.

Apar din ce în ce mai multe ştiri despre proprietăţile miraculoase ale fructului Noni şi astfel se explică faptul că din ce în ce mai mulţi medici, cercetători, specialişti recunosc puterea uriaşă a fructului Noni.

Recent o personalitate cunoscută din televiziune - care în acelaş timp este şi un specialist din domeniul curativ şi al wellness-ului, Dr. Oz, a proclamat băutura obţinută din fructul noni drept una dintre cele 5 metode curative cel mai bine aplicabile în prezent în lume.

Într-un episod recent al programului �show de televiziune, întitulat "Dr. OZ" doctorul Oz a invitat un expert în medicamente, Dan Buettner, care în cadrul emisiunii le- a vorbit spectatorilor despre metodele curative naturiste folosite în prezent în lume. Noni a fost pe locul II. dintre metodele curative amintite de către Buettner în cadrul emisiunii menţionate. Printre altele, doctorul a relatat despre capacitatea natural- antiimflamatoare a fructului Noni.

Dacă vrei să vezi această emisiune, te rog să faci click pe imagine...

Posibilitatea de a participa la programele Dr.-lui Oz înseamnă o uriaşă recunoaştere pentru orişicine, iar pe noi de-a dreptul ne emoţionează faptul, că până şi specialiştii de frunte ale industriei curative, - şi de wellness recunosc Noni drept un adevărat dar captivant al întregii lumi.

Ceea ce Vă propunem şi Vouă: să nu tăinuiţi în faţa nimănui aceste informaţii, să le spuneţi tuturor istoria Noni şi a firmei TNI.Avem un produs forte, Noni, care este pur şi simplu este fenomenal, iar astăzi nu există o modalitate mai bună de a asigura organismul nostru cu iridoidele necesare, decât prin consumarea cu regularitate zilnică a Băuturilor Bioactive Tahitian Noni™.

CONFERINTA INTERNATIONALA A LIDERILOR - 2011


2010-04-02 11:12:00

Anul viitor Tahitian Noni International va sărbătorii 15 ani de la înfiinţate. Cu această ocazie Conferinţa Internaţională a Liderilor TNI - ILC 2011, care se va desfăşura în perioada 13-19 Februarie 2011, va fi organizată pe un vas oceanic de croazieră în largul mării.

Programul Evenimentului (Compania î-şi menţine dreptul de a modifica acest program în caz de necesitate):

Contravaloarea întregii conferinţe (taxa de înregistrare, preţul cabinei, drumul până în Miami şi înapoi etc.) va fi suportată de către participant. Cheltuielile pot fi suportate doar prin tranzacţii bancare.
Taxa de înregistrare: 199 USD / persoană - taxa de înregistrare este nerambursabilă!
Preţ Cabină - preţurile afişate sunt în dolari USD:

Fiecare cabină poate fi ocupată minimum de două persoane. Dacă cineva doreşte să fie singur, sau nu are pereche, şi atunci trebuie să achite preţul pentru 2 persoane.

Preţul Cabinei include TOATE cheltuielile de pe vas, mai exact: cazare, masă şi taxe. În locurile de staţionare pentru unele programe facultative (delfinariu, scufundări, etc.) plata se va face separat de către participanţi.

Împărţirea cabinelor se face în funcţie de ordinea înregistrărilor.

Înregistrarea

Pentru a vă înregistra trebuie să completaţi formularul de înregistrare şi să-l trimiteţi la unul dintre birourile regionale TNI sau la sediul central.

Condiţii de Renunţare:

Prin înregistrare, aspirantul se angajează că va plătii toate cheltuielile aferente acestui drum. Dacă din anumite motive, cineva doreşte să renunţe la această iniţiativă din preţul Cabinei se pot recupera sumele investite în condiţiile următoare:

- Până la 1 junie: 70%
- Până la 1 septembrie: 40%
- Până la 1 noiembrie: 10%
- După 1 noiembrie: 0%

O returnare mai mare decât procentajele mai sus menţionate, nu putem garanta!!! De aceea special vă recomandăm ca fiecare persoană care se înregistrează la ILC 2011 să-şi facă o asigurare de călătorie specială pentru a elimina aceste riscuri!

Cruise Bucks Program

Prin Programul Cruise Bucks fiecare Consultant Independent de Produse TNI, după înregistrarea făcută pt. ILC 2011 are posibilitatea să strângă bani pentru această călătorie prin munca sa. Sumele de bani acumulate prin Programul Cruise Bucks vor fi rambursate de către TNI în termen de 60 de zile după Conferinţa ILC 2011 pentru persoanele care au participat la eveniment. Deci contravaloarea acestei conferinţe se plăteşte în avans, iar suma acumulată prin Programul Cruise Bucks va fi rambursată după eveniment!!!

- Suma minimă restituită va fi de 100 USD, iar cea maximă de 2000 USD.
- Suma poate fi utilizată special pentru suportarea costurilor privind Cabina şi preţul biletelor cu avionul până în Miami.
- Ordinea returnărilor: contravaloarea cabinei pt. 1. Persoană, contravaloarea cabinei pt. 2. Persoană, Biletele de avion la categoria turist.
- Perioada de strângere a dolarilor din programul Cruise Bucks este: 1. Martie 2010 - 30. Noiembrie 2010.

Sponsorizare şi menţinere

(În toate cazurile este vorba despre persoane sponsorizate personal de către dvs., persoane înregistrate pe front care aderă în organizaţia dumneavoastră DUPĂ ce v-aţi înregistrat pentru ILC 2011)

- Nou Consultant Independent de produse (IPC, PPP60): 8 USD
- IPC înregistrat cu pachetul Avantaj: 15 USD
- 1. Nivel al bonusului de Creştere şi Duplicare: 5 USD
- 2. Nivel al bonusului de Creştere şi Duplicare: 10 USD
- Atingerea titlului Coral de Elită (IPC de pe front): 25 USD - prin menţinerea titlului timp de 3 luni
- Atingerea titlului Jade (IPC de pe front): 250 USD - prin menţinerea titlului timp de 3 luni
- Atingerea titlului Perlă (IPC de pe front): 750 USD - prin menţinerea titlului timp de 3 luni

Menţinerea Titlurilor de conducere nu prevede ne 3 luni consecutive. Cei care se califică cu volumul lunii noiembrie au posibilitatea de menţinere în următoarele 3 luni. Titlurile de rabat personal trebuie să fie în concordanţă cu Programul succesului�Jade 4800QV6 cu 1200 QV2 şi 3 ramuri active, Perlă 24000 QV6 cu 2400 QV2 şi 3 ramuri active.

Daţi clic aici şi veţi vedea vaporul despre care vorbim.

Bonusul Nebuniei de Iunie

Poţi câştiga chiar şi 5.000 de Lei în 3 luni!!!

Bonusul de creştere şi multiplicare îţi rezervă posibilităţi inimaginabile pentru lansarea sau revigorarea creşterii echipei Tale.

Bonusul de creştere din luna martie pe nivelul I. a fost de 547 Lei, iar cel din luna aprilie 574 Lei, peste recompensele cuvenite în baza cumpărăturilor realizate în echipă. Aceste sume se pot constitui în venituri însemnate şi în cazul pachetului de construire al afacerii.

Cei care în luna aprilie au continuat construirea afacerii şi au ajuns la nivelul II., după cele 6 acţiuni dobândite au primit un bonus în sumă de 855 Lei.

În luna iunie ai posibilitatea să câştigi
încă 1150 Lei PESTE TOATE ACESTEA!

Profită de nebunia de Iunie!

Nebunia de iunie se referă la două lucruri: recrutarea şi menţinerea.

Ce trebuie să faci pentru obţinerea excepţionalei sume de 1.150 Lei?

Practic aproape cu nimic mai mult, decât ceea ce oricum ai face pentru atingerea nivelului I. al bonusului de creştere:

- Personal trebuie să te afli în sistemul AutoCarton de 120 puncte
- În luna iunie să aduci în echipa ta cinci colaboratori noi, înregistraţi direct pe linia ta 1.
- Dintre cei 5 nou-intraţi în sistem, 3 trebuie să fie de 120 puncte fiecare.
- Ceilalţi 2 pot fi consumatori, cu cel puţin câte 30 puncte QV fiecare.
- Pe linia ta 1. (în intervalul 01-30 iunie), să se realizeze cumpărături echivalente cu 500 puncte QV.
- Timp de 3 luni (iunie,iulie şi august) va trebui să menţii aceste rezultate.

Acestea, desigur, sunt doar cerinţe minimale, nu te opreşte nimeni să le depăşeşti! Limita câştigului pe care îl vei obţine ţi-l stabileşti singur!

Câteva informaţii complementare utile:

- Promoţia este valabilă doar în luna Iunie.
- Colaboratorii nou-înregistraţi pot proveni din oricare dintre ţările în care Tahitian Noni International este prezentă pe piaţă. Adică fie din România, Ungaria, sau chiar şi din SUA.
- Promoţia se referă la oricine, nu doar la colaboratorii noi.
- Bonusul de 1.150 Lei se acordă în data de 20 septembrie, împreună cu bonusul Unilevel.

Gândeşte-te!

Dacă nu faci nimic altceva, decât realizezi cerinţele promoţiei în luna iunie şi doar le menţii timp de trei luni, chiar şi aşa vei obţine o recompensă în jur de 2.500 Lei! Pentru 5 oameni nou- aduşi în sistem este o sumă frumoasă!!!!

Dar adevăratul venit nu este doar.

Venitul adevărat va veni atunci, când cei pe care tu le-ai înregistrat în prima săptămână, la rândul lor aduc alţi oameni noi pe linia ta 2. în săptămâna a 2-a. Mai mult decât atât, şi aceştia de pe linia ta 2. pot realiza acelaş lucru în ceea de-a 3-a săptămână, şamdp..

Dacă în prezent există vreo firmă "fierbinte", pe piaţa marketingului de reţea, aceea cu siguranţă este TNI!

Uită-te la exemplele noastre de mai jos,
referitoare la realizarea bonusului
nebuniei de Iunie:

1. Nebunia de iunie + Bonusul de Creştere pe 1 luni

Câştig total pe 3 luni: 2.438 Lei

În exemplul dat cei 5 colaboratori direcţi fac parte din sistemul AutoCarton de 120 puncte QV, şi în luna august le-a expirat perioada primelor 60 de zile de la aderare, astfel că în urma lor vom primi recompensă Unilevel.

2. Nebunia de iunie + Bonusul de Creştere pe 1-3. luni

Câştig total pe 3 luni: 4.972 Lei

În exemplul dat cei 5 colaboratori direcţi fac parte din sistemul AutoCarton de 120 puncte QV, şi în luna august le-a expirat perioada primelor 60 de zile de la aderare, astfel că în urma lor vom primi recompensă Unilevel.

3. Nebunia de iunie + Bonusul de Creştere pe 1-3. luni + 2x JADE

Câştig total pe 3 luni: 5.441 Lei

În exemplul dat cei 5 colaboratori direcţi fac parte din sistemul AutoCarton de 120 puncte QV, şi în luna august le-a expirat perioada primelor 60 de zile de la aderare, astfel că în urma lor vom primi recompensă Unilevel. În exemplul dat, pe luna iulie realizăm 4800 puncte QV6, punctaj pe care îl menţinem şi în luna august.

Toţi cei care au atins deja cândva nivelul JADE, dar încă nu au participat la nicio instruire JADE, precum şi cei care încă nu au ajuns vreodată la nivelul JADE, pot participa la instruirea JADE ce va avea loc în toamna 2010 în Croaţia. Condiţia este, potrivit celor prezentate anterior, ca cel puţin în 2 luni încheiate să îndeplinim cerinţele nivelului de calificare JADE, până la finele lunii august anul curent, deci cel târziu în cursul lunilor iulie şi august.

JADE RETREAT - Dubrovnik - Croaţia
15-17 octombrie, 2010. - Hotel Croatia***** Cavtat

IMPORTANT!

Exemplul de câştig realizabil prezentat aici nu reprezintă neapărat şi zălogul succesului. Chiar dacă înseamnă folosul cuiva, nu putem garanta că va asigura un venit stabil pentru toată lumea. Cu toate acestea avem speranţa, că sugestiile noastre îţi pot fi de folos în construirea propriei tale afaceri TAHITIAN NONI™!

Instrucţie

Sistemul de recompense aplicat de TNI este unic în această ramură industrială. TNI plăteşte mai mult consultanţilor săi decât oricare altă intreprindere de marketing de reţea, oriunde în lume. Firma TNI, prin programul său de recunoaştere a meritelor, în cei 15 ani scurşi şi-a recompensat consultanţii cu premii stimulative în sumă de peste 100.000.000 dolari, dintre care fac parte de exemplu şi călătoriile de premiu. Cu cât reuşeşti să îndeplineşti un nivel mai ridicat, vei beneficia de un premiu cu atât mai mare. Dintre avantajele de necontestat fac parte călătoriile de neuitat organizate în locuri exotice şi deosebite, instruirile pentru lideri, minunatul program autobonus, precum şi bonusurile în sume chash. Toate acestea se bazează pe sistemul nostru de recompensare, ce deţine locul de fruntaş în ramură, iar firma TNI le achită celor calificaţi peste sumele cuvenite potrivit sistemului de recompensare!

Principalele elemente ale Programului Calea succesului a TNI:

Calificări şi recunoaşteri
Munca asiduă şi conducerea cu dăruire a grupului de colaboratori
merită fără doar şi poate recunoştinţă. Cei calificaţi primesc scrisori
personale din partea fondatorilor TNI, numele lor apare pe pagina
web a firmei printre "Recunoaşteri", iar calificările de niveluri
superioare deja sunt recunoscute pe scenă de către TNI, fie chiar şi în faţa a mii de persoane! Mai departe...

Premii Cash
Adiţional celor 53% plătiţi prin planul de recompense,
TNI plăteşte premii cash Consultanţilor IPC care înnaintează.
Veţi câştiga 1 500 lei cash la primele nivele şi titluri
de conducere, dar pe parcursul drumului această sumă creşte
până la 3 000 000 lei cash care reprezintă topul planului de recompense al companiei. Mai departe...

Manifestări şi călătorii de lux
Liderii calificaţi deja au putut călători pe cheltuiala TNI în Maui,
Elveţia, Cancun, Oahu, Monaco, şi desigur în Tahiti. Liderii noştri se
pot simţi în paradis, în adevăratul sens al cuvântului, şi în acelaş
timp, concomitent cu relaxarea, beneficiază şi de o minunată instruire. Mai departe...

Titluri de membru de cluburi de elită
Cei care se califică la calitatea de membru de unul dintre cluburile
de elită al TNI devin membri pe viaţă ale acestor cluburi, adică devin
parte din moştenirea TNI. Calitatea de membru de club reprezintă
recompense fantastice şi o recunoştere distinsă pentru membrii de club! Mai departe...

Bonusul stilului de viaţă de diamant
Toţi cei care ating nivelul Diamant de elită, beneficiază de un bonus
aparte de stil de viaţă, care poate fi chiar şi în sumă de 1250 dolari
pe lună, în toate lunile în care se menţin la acest nivel de calificare.
Mai departe...

29 oct. 2009

Administratori si editori

Invităm toți proprietarii de pensiuni, sau pagini legate de pensiuni, hoteluri eventual turism, să devină editori ai blogului Pensiuni Românești. Pentru a deveni editor al acestui blog, vă rugăm să ne trimiteți numele Dvs, adresa de e-mail, și numele unității (pensiune, hotel, etc.) pe care-l conduceți. Vă rugăm să ne descrieți pe scurt de asemenea de ce doriți să deveniți editor al blogului. Nu uitați să postați și linkul siteului Dvs.
Vă așteptăm!

2 sept. 2008

Vizita Presedintenul TNI in Budapesta

În decursul zilei de 1 septembrie 2008 am avut prilejul să-l avem ca oaspete pe Preşedintele TNI, John Wadsworth. Cu ocazia acestei vizite John a ţinut să se întâlnească atât cu angajaţii Biroului Regional cât şi cu o parte dintre Consultanţii TNI din această regiune.
Deoarece capacitatea sălii din biroul regional a fost destul de mică, acei consultanţi care nu au reuşit să participe la această întâlnire au posibilitatea de a vedea materialul video realizat cu această ocazie.
Materialul poate fi vizualizat pe pagina: http://www.noni.hu/john.html . Prezentările au fost în limba engleză cu traducere în limba maghiară. Vizualizarea materialului depinde de viteza conexiuni internet, de aceia necesită câteva minute pentru încărcare.
Vizualizare plăcută şi sper ca data viitoare să-l avem ca oaspete pe preşedintele TNI - John Wadsworth şi în România.
Cu stimă:
Istoc Paul

19 aug. 2008

Program de lucru de Ziua Nationala a Ungariei

Dragi Parteneri TNI,

Ţin să vă aduc la cunoştinţă faptul că miercuri (20 august 2008) este Ziua Naţională a Ungariei. În această zi Biroul Regional (Serviciul Clienţi şi Magazinul TNI) este închis!!! Magazinul şi Serviciul Clienţi îşi va relua activitatea pe data de 21 august de la ora 9.00 (ora Ungariei).
Cu stimă:
Istoc Paul

13 aug. 2008

Promotie Moéa & TNJ Romania

Ia'Orana!

Toţi Consultanţii de Produse TNI din România care în luna august vor cumpăra în cadrul unei singure comenzi produse în valoare de cel puţin 240 de puncte (de exemplu: 2 lăzi de Tahitian Noni Juice în cadrul unei singure comenzi!) vor primi cadou o Loţiune de corp Moéa™ (în valoare de 9000 Ft.).

Loţiunile Moéa™ vă stau la dispoziţie în trei variante:

- Vanilie tahitiană şi Gardenia
- Mango
şi Bougainvillea
- Lime
şi Papaya tahitiană.

În această promoţie iau parte numai cumpărăturile din România şi Ungaria (inclusiv cumpărăturile efectuate în magazinul TNI din Budapesta). Valabilitatea acestei oferte ţine începând cu ziua de azi (13 august 2008) până la terminarea stocului disponibil.

În promoţie nu se iau în calcul punctele primite ca parte a programului CAS + (PPP+), cumpărăturile efectuate anterior sau cumpărăturile efectuate separat (de exemplu: lăzi comandate pe ID-uri diferite sau în zile diferite).

8 aug. 2008

Instruiri Fast Start si Coral in Romania

Dragi Parteneri TNI,

Dorim să vă reamintim despre instruiri ce vor fi organizate în viitorul apropiat şi să vă anunţăm despre mica modificare intervenită, în cadrul locului de desfăşurare al instruiri Coral din Sovata. Nu uitaţi să vă înregistraţi din timp pentru aceste instruiri!

Următoarele evenimente vor fi organizate în viitorul apropiat, ca parte a programului Calea Succesului™ - Tahitian Noni International România:

1. Instruire Fast Start Comarnic

Locul de desfăşurare al evenimentului: Comarnic

Muzeul Cinegetic Posada. Comarnic , DN. 1 (La ieşire din Comarnic spre Sinaia), Nr. 11, Judeţul Prahova

Data: 16 august 2008, sâmbătă între orele 12.00 - 5.00

Instruire în limba română

2. Instruire Fast Start Sovata

Locul de desfăşurare al evenimentului: Sovata

Hotel Aluniş, Sovata: Strada TRANDAFIRILOR Nr. 72/1, Judeţul Mureş

Data: 23 august 2008, sâmbătă între orele 14.00 - 17.00

Instruire în limba maghiară

3. Instruire Coral Sovata

Locul de desfăşurare al evenimentului: Sovata

Conferinţe Teleki; Str.Trandafirilor Nr.147;

Data: 24 august 2008, duminică între orele 10.00 - 16.00

Instruire în limba maghiară

4. Instruire Fast Start Oradea (mai multe informaţii în viitorul apropiat)

Locul de desfăşurare al evenimentului: Oradea

Data: 12 septembrie 2008, Vineri între orele 18.00 – 21.00

Instruire în limba română

5. Instruire Fast Start Baia Mare (mai multe informaţii în viitorul apropiat)

Locul de desfăşurare al evenimentului: Baia Mare

Data: 13 septembrie 2008, Sâmbătă
Instruire în limba română

Pentru a participa la Instruirea Fast Start (fie ca debutant, fie ca recurent) este necesar să fiţi membru al Programului AutoCarton (CAS) şi să vă înregistraţi anticipat. Preţul de participare: pentru debutanţi 15 RON, pentru recurenţi 10 RON.

Pentru a participa la Instruirea Coral ca debutant este necesar: să fiţi membru al Programului AutoCarton (CAS), să aveţi 480 puncte ASQV4 şi să vă înregistraţi anticipat. Pentru cei care doresc să repete cursul este necesar să acumuleze cel puţin 480 ASQV4 puncte faţă de ultima calificare. Preţul de participare (pentru toţi participanţii) este de 45 RON. În acest preţ este inclus şi un prânz delicios.

Înregistrarea la primele trei evenimente este posibilă începând cu data de 29 Iulie 2008. Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta la următorul număr de telefon: 0800894312.

Cu stimă:

Paul Istoc

Romanian Market Coordinator

Tahitian Noni International

Budapest,1123, Alkotás út 53.

MOM Park, "B" épület, I. emelet

Tel.: 0800894312 (RO)

+36 1 2482640 (HU)

7 aug. 2008

Mesaj de la John Wadsworth despre TNI Europa

Mesaj de la John Wadsworth despre TNI Europa

Dragi Prieteni, Colegi, Parteneri,

În ultimul timp diferite opţiuni au fost luate în considerare pentru a restructura eforturile TNI Europa. Am ajuns la concluzia că formula ideală pentru a menţine succesul şi creşterea TNI în Europa este unificarea organizaţiilor TNI Europa şi TNI Acces. Prin această unificare suportul şi sprijinul acordat ţărilor din această regiune va fi mult mai clar şi la standarde mult mai ridicate, în funcţie de mărimea tării respective şi performanţele atinse.

Ţările europene care până acum erau sub conducerea directorilor Craig Richards (TNI Access) şi David Warren (TNI Europa) se vor unifica sub numele de TNI Europa şi vor fi conduse de câtre un nou director regional.

Franz Gaag îşi va asuma responsabilitatea de Manager General peste regiunea Uniunii Europene şi va fi subordonatul lui John Wadsworh. Experienţa şi priceperea lui Franz în marketing european, comunicare şi management plus cunoaşterea acestei regiuni anticipează aşteptări mult mai ridicate în noua lui poziţie.

Seth Miller va deveni Directorul Operativ al TNI Europa şi va fi subordonatul lui Franz Gaag. Seth va fi responsabil pentru conducerea tuturor operaţiilor funcţionale din Europa, cu misiunea specială de a ridica acest sector la standarde de clasă mondială. Avem încredere în Seth şi sperăm că va întării biroului central în concordanţă cu exigenţele pieţelor locale.

Jan Ake Karlsson, căruia i se datorează creşterea spectaculoasă din 2005 a pieţei din Norvegia , sa întors după 3 ani de repaus şi va lucra ca Director şi Manager de Birou Principal în biroul regional TNI UK din Londra. Suntem foarte bucuroşi că este din nou în grupul nostru.

David Warren îşi va asuma un nou rol global şi va fi subordonatul lui John Wadsworth. În această nouă poziţie va continua să ajute şi să sprijine această piaţă plus celelalte regiuni din toată lumea.

Craig Richards îşi va continua munca grandioasă şi va acordat un sprijin substanţial ţărilor TNI Access.

Mai multe detalii vor urma în viitorul apropiat. Suntem foarte bucuroşi pentru această nouă structură, deoarece aceasta va asigura un suport şi o conducere centralizată în una dintre regiunile TNI de mare importanţă.

John Wadsworth
Preşedintele Tahitian Noni International

www.juicenoni.ro

Record in vanzarile Tahitian Noni in Romania

Dragi Parteneri TNI,

Avem deosebita plăcere de a vă informa, că vânzările Tahitian Noni International România în luna iulie 2008 au întrecut toate recordurile până acum stabilite! Vânzările lunii precedente au întrecut inclusiv volumul lunii aprilie - luna care deţinea până acuma acest record.

Toate aceste succese se datorează muncii Dumneavoastră. necontenite şi sacrificiilor pe care le-aţi adus pentru ca persoanele din jurul Dumneavoastră să aibă nu numai o viată mai sănătoasă ci şi un trai mai decent. Cu cât mai mulţi vor cunoaşte acest minunat fruct sub forma Juiceului TAHITIAN NONI™, împreună cu compania, fiecare partener va avea succese mult mai serioase.

Rezultatele muncii Dumneavoastre în România a întrecut toate prognostizările şi aşteptările. Piaţa din România se bucură de o creştere stabilă şi sănătoasă , în aceleaş timp tot mai mulţi parteneri TNI ating succese proeminente.

Vă felicit pentru munca Dumneavoastră!

Mult succes în continuare şi multă sănătate!


www.juicenoni.ro

9 iul. 2008

Intrunirea Liderilor TNI- Romania

Dragi Lideri TNI!

Dorim să vă invităm la întrunire on-line a liderilor TNI din România, care va avea loc joi, 10 iulie 2008, de la ora 18.00 (ora României). Pentru a participa la această convorbire, trebuie să aveţi titlul de conducere Jade sau mai mare şi să copiaţi programul de pe link-ul de mai jos:

http://www.hotconference.com/software/conference.php?id=56429948

După ce aţi copiat acest program pe calculatorul dvs. , porniţi instalarea programului, alegeţi camera Tahitian Noni Leaders - Romania, introduceţi numele dvs., şi parola care este: tniro

Temele principale a acestei întruniri sunt:

- Împărtăşirea experienţelor de la Instruirea Perlă 2008
- Strategia TNI în România pentru următorul trimestru
- Planificarea Instruirile Fast Start, Coral şi Jade
- Viitorul acestei conferinţe on-line. Etc.

Deoarece această întrunire este organizată pentru prima oară, dorim ca să facem un obicei, ca lideri TNI care au ajuns la titlul de conducere Jade, să se poată întâlni pe această cale cel puţin o dată la 2 săptămâni. Sper ca la această întrunire să fim câţi mai mulţi, şi pentru a ocoli problemele tehnice, să încercăm să intram cu 15 minute mai devreme. În caz de întâmpinaţi probleme tehnice înainte de începere mă puteţi contacta la numărul de mobil 0036202099580.

O zi bună în continuare!

Cu stimă:
Istoc Paul
Romanian Market Coordinator
Tahitian Noni Internationa- România

8 iul. 2008

Pagina web www.tni.com lucrari de intretinere

Dragi Parteneri TNI,

Dorim să vă aducem la cunoştinţă că actualmente se lucrează la pagina web, lucrul pentru care nu tot timpul apare binecunoscuta pagina de „înregistrare on-line”, iar aceasta nu funcţionează la parametri normali. Pentru a ocoli eventualele neplăceri , vă rugăm ca în următoarele zile să nu folosiţi opţiunea de înregistrare on-line şi în locul acesteia să folosiţi metoda clasică, adică completarea Formularului de înregistrare şi trimiterea acestuia prin e-mail sau fax către biroul regional care va prelucra aceste date.

Vă mulţumim pentru înţelegere.

Cu stimă:

Echipa tehnica TNI

7 iul. 2008

Instruire Perlă 2008 Rezumat

Ia’Orana,

Săptămâna trecută 750 de lider IPC, din 36 de ţări TNI diferite, sau adunat la incredibilul Hotel Grand America pentru Instruirea Perlă 2008!

Aceste noi stele au avut parte timp de patru zile şi trei nopţi de condiţii de lux, instruiri extraordinare, vizite prin cartierul general TNI şi discursuri ţinute de lideri IPC TNI.
Programul instruiri:

JOI, 26 IUNIE

  • Sesiune Generală şi trening “Good to Great” ţinut de Kelly Olsen

VINERI, 27 IUNIE

  • Trening ţinut de lideri IPC Barry Byrd (SUA) şi Eriko Soji (Japonia)
  • Trening de produse Tahitian Noni de la David Wadsworth, Afu Palu (TNJ Science) şi Brett West (Noni Seed & Leaf Science)
  • Vizitarea secţiei de îmbuteliere şi a laboratorului TNI
  • Vizitarea cartierului general al companiei TNI
  • Cină în Grădina TNI

SÂMBĂTĂ , 28 IUNIE

  • Trening ţinut de lideri IPC Floyd Holdman (SUA) şi Shu Hui Yang (Taiwan)
  • Trening ţinut de Shon Whitney despre programele Calea Succesului™, Fearless Income Building™, HIRO™vânzări cu amănuntul, Cadouri & Cataloage, Magazine & Promoţii Consumatori , Programul Moéa® Salon, şi Purtători de cuvânt TNI
  • Kelly Olsen – Iniţiativa de a face ceva bun
  • Proiecte Umanitare – Recuzite Şcolare
  • Gala de Închidere – Lideri şi Recunoaşteri
  • Discursul IPC ţinut de Valencia Pamphile (SUA)
  • Dans!

În acest an Instruirea Perlă a fost un eveniment incredibil plin de distracţie , instruiri, şi energie pozitivă din partea liderilor sosiţi din toate conţurile lumii.
Acum mulţumită schimbărilor recente intervenite in Programul Calea Succesului nu urmează decât să vă calificaţi şi dumneavoastră la Instruirea Perlă din anul următor.

Sperăm ca anul următor să vă vedem şi pe Dumneavoastră la Cartierul General TNI!

Shon Whitney
Vicepreşedinte de Marketing
Tahitian Noni International