Faceți căutări pe acest blog

2 sept. 2008

Vizita Presedintenul TNI in Budapesta

În decursul zilei de 1 septembrie 2008 am avut prilejul să-l avem ca oaspete pe Preşedintele TNI, John Wadsworth. Cu ocazia acestei vizite John a ţinut să se întâlnească atât cu angajaţii Biroului Regional cât şi cu o parte dintre Consultanţii TNI din această regiune.
Deoarece capacitatea sălii din biroul regional a fost destul de mică, acei consultanţi care nu au reuşit să participe la această întâlnire au posibilitatea de a vedea materialul video realizat cu această ocazie.
Materialul poate fi vizualizat pe pagina: http://www.noni.hu/john.html . Prezentările au fost în limba engleză cu traducere în limba maghiară. Vizualizarea materialului depinde de viteza conexiuni internet, de aceia necesită câteva minute pentru încărcare.
Vizualizare plăcută şi sper ca data viitoare să-l avem ca oaspete pe preşedintele TNI - John Wadsworth şi în România.
Cu stimă:
Istoc Paul

19 aug. 2008

Program de lucru de Ziua Nationala a Ungariei

Dragi Parteneri TNI,

Ţin să vă aduc la cunoştinţă faptul că miercuri (20 august 2008) este Ziua Naţională a Ungariei. În această zi Biroul Regional (Serviciul Clienţi şi Magazinul TNI) este închis!!! Magazinul şi Serviciul Clienţi îşi va relua activitatea pe data de 21 august de la ora 9.00 (ora Ungariei).
Cu stimă:
Istoc Paul

13 aug. 2008

Promotie Moéa & TNJ Romania

Ia'Orana!

Toţi Consultanţii de Produse TNI din România care în luna august vor cumpăra în cadrul unei singure comenzi produse în valoare de cel puţin 240 de puncte (de exemplu: 2 lăzi de Tahitian Noni Juice în cadrul unei singure comenzi!) vor primi cadou o Loţiune de corp Moéa™ (în valoare de 9000 Ft.).

Loţiunile Moéa™ vă stau la dispoziţie în trei variante:

- Vanilie tahitiană şi Gardenia
- Mango
şi Bougainvillea
- Lime
şi Papaya tahitiană.

În această promoţie iau parte numai cumpărăturile din România şi Ungaria (inclusiv cumpărăturile efectuate în magazinul TNI din Budapesta). Valabilitatea acestei oferte ţine începând cu ziua de azi (13 august 2008) până la terminarea stocului disponibil.

În promoţie nu se iau în calcul punctele primite ca parte a programului CAS + (PPP+), cumpărăturile efectuate anterior sau cumpărăturile efectuate separat (de exemplu: lăzi comandate pe ID-uri diferite sau în zile diferite).

8 aug. 2008

Instruiri Fast Start si Coral in Romania

Dragi Parteneri TNI,

Dorim să vă reamintim despre instruiri ce vor fi organizate în viitorul apropiat şi să vă anunţăm despre mica modificare intervenită, în cadrul locului de desfăşurare al instruiri Coral din Sovata. Nu uitaţi să vă înregistraţi din timp pentru aceste instruiri!

Următoarele evenimente vor fi organizate în viitorul apropiat, ca parte a programului Calea Succesului™ - Tahitian Noni International România:

1. Instruire Fast Start Comarnic

Locul de desfăşurare al evenimentului: Comarnic

Muzeul Cinegetic Posada. Comarnic , DN. 1 (La ieşire din Comarnic spre Sinaia), Nr. 11, Judeţul Prahova

Data: 16 august 2008, sâmbătă între orele 12.00 - 5.00

Instruire în limba română

2. Instruire Fast Start Sovata

Locul de desfăşurare al evenimentului: Sovata

Hotel Aluniş, Sovata: Strada TRANDAFIRILOR Nr. 72/1, Judeţul Mureş

Data: 23 august 2008, sâmbătă între orele 14.00 - 17.00

Instruire în limba maghiară

3. Instruire Coral Sovata

Locul de desfăşurare al evenimentului: Sovata

Conferinţe Teleki; Str.Trandafirilor Nr.147;

Data: 24 august 2008, duminică între orele 10.00 - 16.00

Instruire în limba maghiară

4. Instruire Fast Start Oradea (mai multe informaţii în viitorul apropiat)

Locul de desfăşurare al evenimentului: Oradea

Data: 12 septembrie 2008, Vineri între orele 18.00 – 21.00

Instruire în limba română

5. Instruire Fast Start Baia Mare (mai multe informaţii în viitorul apropiat)

Locul de desfăşurare al evenimentului: Baia Mare

Data: 13 septembrie 2008, Sâmbătă
Instruire în limba română

Pentru a participa la Instruirea Fast Start (fie ca debutant, fie ca recurent) este necesar să fiţi membru al Programului AutoCarton (CAS) şi să vă înregistraţi anticipat. Preţul de participare: pentru debutanţi 15 RON, pentru recurenţi 10 RON.

Pentru a participa la Instruirea Coral ca debutant este necesar: să fiţi membru al Programului AutoCarton (CAS), să aveţi 480 puncte ASQV4 şi să vă înregistraţi anticipat. Pentru cei care doresc să repete cursul este necesar să acumuleze cel puţin 480 ASQV4 puncte faţă de ultima calificare. Preţul de participare (pentru toţi participanţii) este de 45 RON. În acest preţ este inclus şi un prânz delicios.

Înregistrarea la primele trei evenimente este posibilă începând cu data de 29 Iulie 2008. Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta la următorul număr de telefon: 0800894312.

Cu stimă:

Paul Istoc

Romanian Market Coordinator

Tahitian Noni International

Budapest,1123, Alkotás út 53.

MOM Park, "B" épület, I. emelet

Tel.: 0800894312 (RO)

+36 1 2482640 (HU)

7 aug. 2008

Mesaj de la John Wadsworth despre TNI Europa

Mesaj de la John Wadsworth despre TNI Europa

Dragi Prieteni, Colegi, Parteneri,

În ultimul timp diferite opţiuni au fost luate în considerare pentru a restructura eforturile TNI Europa. Am ajuns la concluzia că formula ideală pentru a menţine succesul şi creşterea TNI în Europa este unificarea organizaţiilor TNI Europa şi TNI Acces. Prin această unificare suportul şi sprijinul acordat ţărilor din această regiune va fi mult mai clar şi la standarde mult mai ridicate, în funcţie de mărimea tării respective şi performanţele atinse.

Ţările europene care până acum erau sub conducerea directorilor Craig Richards (TNI Access) şi David Warren (TNI Europa) se vor unifica sub numele de TNI Europa şi vor fi conduse de câtre un nou director regional.

Franz Gaag îşi va asuma responsabilitatea de Manager General peste regiunea Uniunii Europene şi va fi subordonatul lui John Wadsworh. Experienţa şi priceperea lui Franz în marketing european, comunicare şi management plus cunoaşterea acestei regiuni anticipează aşteptări mult mai ridicate în noua lui poziţie.

Seth Miller va deveni Directorul Operativ al TNI Europa şi va fi subordonatul lui Franz Gaag. Seth va fi responsabil pentru conducerea tuturor operaţiilor funcţionale din Europa, cu misiunea specială de a ridica acest sector la standarde de clasă mondială. Avem încredere în Seth şi sperăm că va întării biroului central în concordanţă cu exigenţele pieţelor locale.

Jan Ake Karlsson, căruia i se datorează creşterea spectaculoasă din 2005 a pieţei din Norvegia , sa întors după 3 ani de repaus şi va lucra ca Director şi Manager de Birou Principal în biroul regional TNI UK din Londra. Suntem foarte bucuroşi că este din nou în grupul nostru.

David Warren îşi va asuma un nou rol global şi va fi subordonatul lui John Wadsworth. În această nouă poziţie va continua să ajute şi să sprijine această piaţă plus celelalte regiuni din toată lumea.

Craig Richards îşi va continua munca grandioasă şi va acordat un sprijin substanţial ţărilor TNI Access.

Mai multe detalii vor urma în viitorul apropiat. Suntem foarte bucuroşi pentru această nouă structură, deoarece aceasta va asigura un suport şi o conducere centralizată în una dintre regiunile TNI de mare importanţă.

John Wadsworth
Preşedintele Tahitian Noni International

www.juicenoni.ro

Record in vanzarile Tahitian Noni in Romania

Dragi Parteneri TNI,

Avem deosebita plăcere de a vă informa, că vânzările Tahitian Noni International România în luna iulie 2008 au întrecut toate recordurile până acum stabilite! Vânzările lunii precedente au întrecut inclusiv volumul lunii aprilie - luna care deţinea până acuma acest record.

Toate aceste succese se datorează muncii Dumneavoastră. necontenite şi sacrificiilor pe care le-aţi adus pentru ca persoanele din jurul Dumneavoastră să aibă nu numai o viată mai sănătoasă ci şi un trai mai decent. Cu cât mai mulţi vor cunoaşte acest minunat fruct sub forma Juiceului TAHITIAN NONI™, împreună cu compania, fiecare partener va avea succese mult mai serioase.

Rezultatele muncii Dumneavoastre în România a întrecut toate prognostizările şi aşteptările. Piaţa din România se bucură de o creştere stabilă şi sănătoasă , în aceleaş timp tot mai mulţi parteneri TNI ating succese proeminente.

Vă felicit pentru munca Dumneavoastră!

Mult succes în continuare şi multă sănătate!


www.juicenoni.ro

9 iul. 2008

Intrunirea Liderilor TNI- Romania

Dragi Lideri TNI!

Dorim să vă invităm la întrunire on-line a liderilor TNI din România, care va avea loc joi, 10 iulie 2008, de la ora 18.00 (ora României). Pentru a participa la această convorbire, trebuie să aveţi titlul de conducere Jade sau mai mare şi să copiaţi programul de pe link-ul de mai jos:

http://www.hotconference.com/software/conference.php?id=56429948

După ce aţi copiat acest program pe calculatorul dvs. , porniţi instalarea programului, alegeţi camera Tahitian Noni Leaders - Romania, introduceţi numele dvs., şi parola care este: tniro

Temele principale a acestei întruniri sunt:

- Împărtăşirea experienţelor de la Instruirea Perlă 2008
- Strategia TNI în România pentru următorul trimestru
- Planificarea Instruirile Fast Start, Coral şi Jade
- Viitorul acestei conferinţe on-line. Etc.

Deoarece această întrunire este organizată pentru prima oară, dorim ca să facem un obicei, ca lideri TNI care au ajuns la titlul de conducere Jade, să se poată întâlni pe această cale cel puţin o dată la 2 săptămâni. Sper ca la această întrunire să fim câţi mai mulţi, şi pentru a ocoli problemele tehnice, să încercăm să intram cu 15 minute mai devreme. În caz de întâmpinaţi probleme tehnice înainte de începere mă puteţi contacta la numărul de mobil 0036202099580.

O zi bună în continuare!

Cu stimă:
Istoc Paul
Romanian Market Coordinator
Tahitian Noni Internationa- România

8 iul. 2008

Pagina web www.tni.com lucrari de intretinere

Dragi Parteneri TNI,

Dorim să vă aducem la cunoştinţă că actualmente se lucrează la pagina web, lucrul pentru care nu tot timpul apare binecunoscuta pagina de „înregistrare on-line”, iar aceasta nu funcţionează la parametri normali. Pentru a ocoli eventualele neplăceri , vă rugăm ca în următoarele zile să nu folosiţi opţiunea de înregistrare on-line şi în locul acesteia să folosiţi metoda clasică, adică completarea Formularului de înregistrare şi trimiterea acestuia prin e-mail sau fax către biroul regional care va prelucra aceste date.

Vă mulţumim pentru înţelegere.

Cu stimă:

Echipa tehnica TNI

7 iul. 2008

Instruire Perlă 2008 Rezumat

Ia’Orana,

Săptămâna trecută 750 de lider IPC, din 36 de ţări TNI diferite, sau adunat la incredibilul Hotel Grand America pentru Instruirea Perlă 2008!

Aceste noi stele au avut parte timp de patru zile şi trei nopţi de condiţii de lux, instruiri extraordinare, vizite prin cartierul general TNI şi discursuri ţinute de lideri IPC TNI.
Programul instruiri:

JOI, 26 IUNIE

  • Sesiune Generală şi trening “Good to Great” ţinut de Kelly Olsen

VINERI, 27 IUNIE

  • Trening ţinut de lideri IPC Barry Byrd (SUA) şi Eriko Soji (Japonia)
  • Trening de produse Tahitian Noni de la David Wadsworth, Afu Palu (TNJ Science) şi Brett West (Noni Seed & Leaf Science)
  • Vizitarea secţiei de îmbuteliere şi a laboratorului TNI
  • Vizitarea cartierului general al companiei TNI
  • Cină în Grădina TNI

SÂMBĂTĂ , 28 IUNIE

  • Trening ţinut de lideri IPC Floyd Holdman (SUA) şi Shu Hui Yang (Taiwan)
  • Trening ţinut de Shon Whitney despre programele Calea Succesului™, Fearless Income Building™, HIRO™vânzări cu amănuntul, Cadouri & Cataloage, Magazine & Promoţii Consumatori , Programul Moéa® Salon, şi Purtători de cuvânt TNI
  • Kelly Olsen – Iniţiativa de a face ceva bun
  • Proiecte Umanitare – Recuzite Şcolare
  • Gala de Închidere – Lideri şi Recunoaşteri
  • Discursul IPC ţinut de Valencia Pamphile (SUA)
  • Dans!

În acest an Instruirea Perlă a fost un eveniment incredibil plin de distracţie , instruiri, şi energie pozitivă din partea liderilor sosiţi din toate conţurile lumii.
Acum mulţumită schimbărilor recente intervenite in Programul Calea Succesului nu urmează decât să vă calificaţi şi dumneavoastră la Instruirea Perlă din anul următor.

Sperăm ca anul următor să vă vedem şi pe Dumneavoastră la Cartierul General TNI!

Shon Whitney
Vicepreşedinte de Marketing
Tahitian Noni International

25 iun. 2008

Mesaj Important de la Kerry Asay

Dragi Parteneri TNI,

Compania Morinda în anul 2002 a făcut mari schimbări în structura companiei, luând fiinţă Morinda Holding compania mamă şi toate celelalte entităţi Morinda. Atunci Morinda Holding formal a adoptat numele „Tahitian Noni International” pentru ramura de network marketing care înainte era cunoscută sub numele de Morinda.

În acel timp Kelly Olsen a fost instituit ca primul preşedinte TNI. Ceilalţi fondatori rămânând vicepreşedinţii companiei mamă Morinda Holding , fiecare cu responsabilităţile specifice. Eu am rămas directorul general al Morinda Holding şi preşedintele comitetului director. Fiecare membru fondator: Kim Asay, Stephen Story, Kelly Olsen, John Wadsworth şi Kerry Asay sunt membrii al comitetului de conducere.

În iulie 2005 John Wadsworth a acceptat din partea bisericii de care aparţine, o activitate de misionar, lucru care l-a ţinut departe de activităţile zilnice ale afacerii pentru o perioadă de trei ani. Acum John este pregătit ca să revină la Morinda şi să se dedice în totalitate acestei munci din iulie 2008.

Luând în considerare revenire lui John Wadswort comitetul director a aprobat o schimbare în managementul Tahitian Noni International, lucru care va pune TNI într-o poziţie mai favorabilă pentru a fructifica avantajele oportunităţilor de creştere.

Începând cu 1 iulie 2008 John Wadsworth îl va înlocui pe Kelly Olsen în funcţia de preşedinte al Tahitian Noni International.

John Wadswort şi partenerul său Stephen Story au fost fondatori originali al procesului şi formulei băuturii TAHITIAN NONI ® Juice. Povestea lui John despre descoperirea fructului Noni pe insulele din Tahiti rămâne baza viziunii noastre de a face produsele Tahitian Noni accesibile tuturor, peste tot. John va avea în continuare un rol important în împlinirea viziunii companiei Morinda şi TNI. În noua poziţie el va folosi experienţa şi înţelepciunea sa - construind pe bazele pe care le-am pus acum 12 ani – pentru a poziţiona TNI într-o creştere uriaşă în viitor.

Comitetul director ia cerut domnului Kelly Olsen, să-şi dedice toată energia şi timpul strategiilor şi oportunităţilor de creştere ale Tahitian Noni International incluzând strategia produselor, sistemelor şi expansiunea.

Kim Asay şi Stephen Story rămân în continuare vicepreşedinţii Morinda Holding fiind responsabili pentru: fabricare (Tahiti), funcţionare, resurse umane, management global şi proiecte speciale. Eu îmi voi continua munca în funcţia de directorul general al Morinda Holding şi preşedinte al comitetului director.

Membrii comitetului director sunt convinşi că aceste desemnări şi schimbări făcute în management vor sprijini TNI în oportunităţile de creşterea din viitor şi IPC-urile în activităţile globale de afaceri.

Fiecare membru fondator al Morinda/TNI, în continuare va lua activ parte în dezvoltarea strategiilor şi funcţionarea zilnica a firmei TNI.

Cu stimă: Kerry Asay
Director general şi preşedinte al Comitetului Director
Morinda Holding şi Tahitian Noni International

Kedves FTT Partnereink!

A Morinda vállalat 2002. augusztusában egy nagyméretű strukturális változást vezetett be, amikor Morinda Holdinggá változott, ami minden Morinda érdekeltségbe tartozó vállalat részévé vált. Ekkor a Morinda Holding a Tahitian Noni International nevet adományozta a hálózati értékesítéses üzletágának, amely korábban Morinda néven volt ismeretes.

A TNI elnökének ekkor Kelly Olsen lett beiktatva. A többi alapító az anyavállalat, a Morinda Holding alelnökei maradtak, mindegyik külön-külön felelősségi területekkel. Én a Morinda Holding Vezérigazgatója és az Igazgatótanács elnöke maradtam. Az összes alapító - Kim Asay, Stephen Story, Kelly Olsen, John Wadsworth és Kerry Asay – alkotják az Igazgatótanácsot.

2005. júliusában John Wadsworth elfogadott az egyházától egy misszionáriusi feladatot, ami az elmúlt három évben elvonta őt az üzleti dolgok napi szintű gyakorlásától. John most készen áll arra, hogy 2008. júliusából teljes időben visszatérjen a Morindához.

John Wadsworth egyre közeledő visszatérésének fényében az igazgatótanács jóváhagyott egy olyan döntést a Tahitian Noni International menedzsmentjében, ami a jövőbeni fejlődési lehetőségek kihasználásának vonatkozásában jobb pozícióba helyezi TNI-t.

2008. július elsejei hatállyal John Wadsworth fogja átvenni Kelly Olsen helyét a Tahitian Noni International elnökeként.
John Wadsworth és partnere Stephen Story voltak a Tahitian Noni® Juice folyamat és formula eredeti megalkotói. John története a noni gyümölcs megtalálásáról a tahiti szigeteken továbbra is azon jövőképünk alapját képzi, hogy a Tahitian Noni termékeket eljuttassuk mindenkinek és mindenhova. John továbbra is kulcsszerepet játszik a Morinda és a TNI sikerei jövőképének a megalkotásában. A szaktudását és éleslátását beveti ezen új feladata során – természetesen azon alapokra építve, amelyeket 12 évvel ez előtt fektettünk le – a TNI óriási fejlődése érdekében.

Az igazgatótanács arra kérte fel Kelly Olsent, hogy minden idejét és energiáját a Tahitian Noni International stratégiai fejlődési lehetőségeinek szentelje, amely termékstratégiát, rendszereket és terjeszkedési stratégiát is magában foglal.

Kim Asay és Stephen Story továbbra is a Morinda holding alelnökeikként fognak tevékenykedni a tahiti gyártás, működtetés, emberi erőforrás, világméretű vagyongazdálkodás és különleges projectek területén. Én pedig Vezérigazgatóként és az igazgatótanács elnökeként fogok tevékenykedni.

Az igazgatótanács tagjai meg vannak róla győződve, hogy a menedzsmentben kieszközölt fenti változások és feladatkiosztás tökéletesen támogatni fogja TNI jövőbeni fejlődési lehetőségeit és az IPC-ink világméretű üzletépítési tevékenységeit.
Morinda/TNI összes alapítója továbbra is aktívan részt fog venni a stratégiai fejlesztésekben és a TNI mindennapi működtetésében.

Őszinte tisztelettel: Kerry Asay
Vezérigazgató és az Igazgatótanács Elnöke
Morinda Holding és Tahitian Noni International

16 iun. 2008

Calificare in programul Calea Succesului™

Condiţiile de calificare în programul Calea Succesului™

Calea Succesului - Calificări actualizate

Conform noilor cerinţe de calificare valabile din 1 ianuarie 2008, pentru a participa la diferite instruiri trebuie să îndepliniţi următoarele condiţii:

Instruire Jade

Atingeţi de două ori nivelul de rabat personal pentru titlul de conducere Jade: 120 QPV , 480 ASQV4 şi 4800 QVP6*.

Trebuie să aveţi 3 distribuitori plătiţi Coral pe care îi sponsorizaţi personal, mai exact consultanţi care au 120 QPV.

Instruire Perlă

Nivelul de rabat personal pentru titlul de conducere Perlă: 120 QPV , 480 ASQV4 şi 24000 QVP6 sau 30000 QVP7*.

Trebuie să aveţi 3 distribuitori plătiţi Jade pe care îi sponsorizaţi personal, mai exact consultanţi care au: 120 QPV , 480 ASQV4 , 4800 QV6 puncte şi 3 Consultanţi plătiţi Coral sponsorizaţi personal.

Outrigger (Instruire Diamant)

Nivelul de rabat personal pentru titlul de conducere Diamant: 120 QPV , 480 ASQV4 şi 42000 QVP8*.

Trebuie să aveţi 3 distribuitori plătiţi Perlă pe care îi sponsorizaţi personal, mai exact consultanţi care au: 120 QPV , 480 ASQV4 , 24000 QV6 puncte şi 3 Consultanţi plătiţi Jade sponsorizaţi personal.

Pe scurt: noile condiţii de calificare tot timpul iau în considerare volumul personal, de acea trebuie să fim atenţi deoarece volumul primit „cadou ” din plasamente nu se ia în considerare la calificare!

*QVP – această valoare rezultă prin cumularea volumului IPC-urilor găzduite personal pe nivelul respectiv, în aşa fel încât consultanţii sponsorizaţi personal şi plasaţi pe alt nivel vor fi calculaţi la acel nivel - Dacă am sponsorizat personal pe cineva, dar l-am plasat pe al treilea nivel , atunci volumul lui se va lua în considerare, dar nu pe primul nivel ci pe al treilea nivel.

Calificare la Instruirea Jade 2008 - Insula HVAR (Croaţia)

„Sute de persoane vor fi acolo… Vei fi printre ei

Pentru ca cineva să se califice şi împreună cu un invitat să poată participa la instruirea Jade ce va fi organizată pe Insula Hvar în Croaţia anul acesta, între 17-19 octombrie, trebuie ca cel târziu cu volumul lunilor iunie , iulie să-şi asigure cele două nivele de rabat personal pentru titlul de conducere Jade necesare. Titlurile de conducere definitive pentru volumul acestor luni va apărea în sistem odată cu ziua în care se va face calculul pentru Bonusul Unilevel, deci ultima dată- 20 august.

A Sikerút™ képzés minősülési feltételei

Megújult Sikerút kvalifikációk

A 2008. január óta érvényben lévő kvalifikációs követelmények szerint az alábbi feltételeket kell teljesíteni egy-egy képzésen való részvételhez:

Jade képzés

Jade személyes kifizetési cím 2 alkalommal: azaz 120 QPV és 480 ASQV4 és 4800 QVP6*.

3 személyesen mentorált Korall kifizetési című munkatárs: azaz olyan munkatárs, akinek 120 QPV pontja van.

Gyöngy képzés

Gyöngy személyes kifizetési cím: azaz 120 QPV és 480 ASQV4 és 24000 QVP6 vagy 30000 QVP7*.

3 személyesen mentorált Jade kifizetési című munkatárs: azaz olyan munkatárs, akinek 120 QPV és 480 ASQV4 és 4800 QV6 pontja van, és van 3 személyesen mentorált Korall kifizetési című munkatársa is.

Outrigger (Gyémánt képzés)

Gyémánt személyes kifizetési cím: azaz 120 QPV és 480 ASQV4 és 42000 QVP8*.

3 személyesen mentorált Gyöngy kifizetési című munkatárs: azaz olyan munkatárs, akinek 120 QPV és 480 ASQV4 és 24000 QV6 pontja van, és van 3 személyesen mentorált Jade kifizetési című munkatársa is.

Röviden: az új minősülési feltételek mindig a személyes forgalmat veszik alapul, ezért oda kell figyelni arra, hogy az aláhelyezéses „ajándék” forgalom nem számít bele a minősülésbe.

*QVP – ezt az értéket úgy kapjuk, hogy a személyesen mentorált csoporttagok forgalmát összegezzük adott szinten úgy, hogy a személyesen mentorált tagokat az aláhelyezés szerinti helyen vesszük figyelembe – vagyis ha valakit személyesen mentoráltam, de a 3. szintre letettem, akkor az ő forgalma beleszámít a QVP értékbe, de nem az 1., hanem a 3. szinten.)

Minősülés Jade képzésre HVAR szigetén

„Több száz FTT lesz ott…Te közöttük leszel?”

Ahhoz, hogy valaki jogosultságot szerezzen arra, hogy részt vegyen egy vendéggel együtt a horvátországi Hvar szigetén október 17 és 19 között megrendezésre kerülő Jade képzésen, legkésőbb a júniusi (e havi) és a júliusi forgalma alapján erre a két hónapra kell, hogy megszerezze a Jade személyes kifizetési címet. E hónapok forgalmi adatai alapján a végleges cím az Alapjutalék (Unilevel) záráskor – augusztus 20-án – kerül

7 iun. 2008

Catalog Produse TahitiaN Noni International

A aparut in sfarsit catalogul produselor TNI. Puteti vizualiza toate produsele disponibile accesand pagina www.juicenoni.ro sau dand click pe Catalog!

29 mai 2008

Produse Noi Acum!

Dragi Parteneri TNI,

Avem deosebita plăcerea de a vă informa că începând din această zi sunt accesibile următoarele produse:

- Pachet de broşuri TNJ (un pachet conţine 50 de pliante)

- Manual privind Politica Societăţii şi Programul de Recompense

- DVD „Discovering”

- Catalog de produse TNI

O parte din aceste produse sunt prezente şi în pachetul de start, dar de astăzi le puteţi achiziţiona şi separat.

Puteti comanda aceste produse de la noi, trimitandu-ne un e-mail la adresa office@juicenoni.ro, sau accesand www.juicenoni.ro.

De asemenea, începând din această lună sunt accesibile toate produsele din catalog. Pentru mai multe detalii va rugam sa cititi postarile anterioare din blogul nostru.

Cu stimă:

Imre Mihaly

Consultant indeendent TNI

IPC 2593844

28 mai 2008

Comandarea produselor din catalog

Comandarea produselor din catalog

Produsele prezente în Catalogul Tahitian Noni International publicat în limba română, presupun trei posibilităţi de comandare a produselor. Tipul de comandă depinde de piaţa de pe care se poate comanda produsul respectiv. Rolul acestui document este de a furniza informaţii suplimentare cu privire la procesul de comandare pentru fiecare caz în parte.

Produse accesibile în România

În România doar TAHITIAN NONI™ Juice este accesibil în acest moment, Juice-ul poate fi achiziţionat în lăzi ce conţin 4 sticle a câte un litru (4x1l.). Comanda poate fi efectuată: a) prin internet la pagina www.tni.com sau prin intermediul pagini NoniOffice, b) prin telefon sunând la serviciul clienţi, 0800 894 312 - număr gratuit din reţeaua RomTelecom, c) prin fax la numărul 0800 894 313- număr gratuit din reţeaua RomTelecom, sau d) prin e-mail la adresa comanda@tni.com . Plata produselor (juice-ului ) se face la livrare, prin intermediul curierului care vă va înmâna coletul. Când lansaţi o comandă, vă rugăm să nu uitaţi sa menţionaţi următoarele date:

1. Numărul ID

2. Adresa de livrare

3. Numele exact al produsului comandat şi cantitatea.

Produse accesibile din Ungaria

Pentru comandarea produsele accesibile din Ungaria este necesară completarea electronica a unui „Formular pt. comandarea produselor din catalog”. Acest formular în format MS Excel este accesibil la pagina NoniOffice, în meniul „Download- Documents”. În acest document, completarea părţilor de culoare galbenă este obligatorie. După completare, tipăriţi acest document, semnaţi-l şi trimiteţi-l prin fax sau e-mail (scanat) la datele de contact mai sus menţionate. Plata produselor este posibilă doar cu card embosat. După două zile de la data comenzi, pachetul cu produsele comandate poate fi preluat din Biroul Regional din Budapesta. Ridicarea si transportul pachetelor comandate trebuie rezolvat individual de către fiecare reprezentant în parte, lucru care se poate efectua şi cu ajutorul sponsorilor de pe nivelele mai înalte. Pentru produsele comandate din Ungaria nu se aplica nici un fel de taxă sau cost suplimentar.

Produsele comandate din Germania

Pentru comandarea produsele accesibile din Germania este necesară completarea electronica a unui „Formular pt. comandarea produselor din catalog”. Acest formular în format MS Excel este accesibil la pagina NoniOffice, în meniul „Forms and Documents”. În acest document, completarea părţilor de culoare galbenă este obligatorie. După completare, tipăriţi acest document, semnaţi-l şi trimiteţi-l prin fax sau e-mail (scanat) la datele de contact mai sus menţionate. Plata produselor este posibilă doar cu card embosat. Data limită pentru comandarea produselor din Germania, este până la data de 10 a fiecărei luni. Produsele comandate până la data limită, sosesc la Biroul Regional din Budapesta în jurul datei de 20 a lunii respective. Pentru aceste produse se aplică o taxă de transport de 5 % care va fi plătită în forinţi (HUF) la ridicarea produselor din biroul regional. Taxa de transport este adăugată şi calculată automat de „Formular pt. comandarea produselor din catalog”, deci preţul final care include şi taxa de transport este vizibil în momentul comandări. Ca şi produsele comandate din Ungaria, acestea pot fi ridicate doar din Biroul Regional din Budapesta şi numai personal sau prin intermediul împuterniciţilor.

Termékrendelés a katalógusból

A Tahitian Noni International román nyelvű katalógusa háromféle rendelési lehetőséget határoz meg attól függően, hogy egy adott termék éppen melyik piacról rendelhető meg. E dokumentum célja, hogy információkat biztosítson a termékrendelés lépéseiről minden egyes esetben.

Romániában elérhető termék

Pillanatnyilag kizárólag a TAHITIAN NONI™ Juice érhető el Romániában, 4x1 literes (karton) kiszerelésben. Ennek megrendelése történhet a) interneten a www.tni.com illetve a NoniOffice oldalon keresztül, b) telefonon, a 0800 894 312-es RomTelecom-ról ingyenesen hívható ügyfélszolgálati számon, c) faxon, a 0800 894 313-as RomTelecom-ról ingyenesen hívható faxszámon, valamint d) e-mailen a comanda@tni.com címre küldött megrendelőn. A fizetés utánvétellel történik, melyet a futárnak kell átadni a csomag átvételekor. A rendelésnél, kérjük, mindig adja meg a következő adatokat:

1. ID szám

2. Kiszállítási cím

3. Pontos termékmegnevezés, és mennyiség

Magyarországon elérhető termékek

A Magyarországon elérhető termékek megrendeléséhez egy megrendelő nyomtatványt kell elektronikusan kitölteni. A nyomtatványt MS Excel formátumban lehet letölteni a NoniOffice letöltés részében. A nyomtatványon a sárgával jelölt részeket kötelező kitölteni. Kitöltés után ki kell nyomtatni, majd aláírni, és faxon vagy e-mailen (szkennelve) eljuttatni a romániai termékrendelésnél (fent) megadott faxszámra, ill. e-mail címre. A fizetés kizárólag dombornyomott bankkártyával lehetséges. A megrendelt termékeket a budapesti irodában 2 munkanapon belül összekészítik. Ezt követően egyénileg kell megoldani a csomag felvételét (ez történhet a felsővonali vezetők segítségével is). A Magyarországon megrendelt árura nem számolunk fel semmilyen extra költséget.

Németországban elérhető termékek

A Németországban elérhető termékek megrendeléséhez egy megrendelő nyomtatványt kell elektronikusan kitölteni. A nyomtatványt MS Excel formátumban lehet letölteni a NoniOffice letöltés részében. A nyomtatványon a sárgával jelölt részeket kötelező kitölteni. Kitöltés után ki kell nyomtatni, majd aláírni, és faxon vagy e-mailen (szkennelve) eljuttatni a romániai termékrendelésnél (fent) megadott faxszámra, ill. e-mail címre. A fizetés kizárólag dombornyomott bankkártyával lehetséges. A németországi megrendelések leadási határideje minden hónap 10. napja! A határidőig leadott rendelések a hónap 20. napja környékén érkeznek meg a budapesti irodába. Ezekre a rendelésekre 5% szállítási díjat számítunk fel, amelyet az átvételkor forintban kell kifizetni a budapesti irodában. A szállítási díjat a megrendelő nyomtatvány automatikusan kiszámítja, így az már látszik a rendelés leadásakor is. Ezeket a rendeléseket is kizárólag személyesen (vagy megbízott útján) lehet átvenni a budapesti irodában.

Catalogul de produse TNI- România

Dragi Parteneri TNI,

Avem deosebita plăcere de a vă informa despre creşterea deosebită pe care o are piaţa Tahitian Noni Juice în România. Tot grupul TNI este foarte mândru de acest succes, care aproape în totalitate se datorează muncii necontenite pe care o desfăşuraţi zi de zi.

Sperăm, ca această colaborarea între biroul regional şi parteneri IPC, să devină pe zi ce trece din ce în ce mai puternică. De aceea încercăm ca în toate să sprijinim munca Dumneavoastră. Ca parte a acestui sprijin vă anunţăm că de astăzi se poate comanda Catalogul de produse Tahitian Noni Internaţional (în limba română), la preţul de 3 lei.

Catalogul poate fi comandat, prin telefon, fax sau e-mail împreună cu lansarea unei comenzi de TNJ şi astfel puteţi economisi taxa de transport.

De asemenea, începând din această lună sunt accesibile toate produsele din catalog.

În decursul zilei de azi vom reveni cu informaţii suplimentare în ceea ce priveşte metoda de comandare a produselor din catalog.

Cu stimă:

Istoc Paul

Kedves TNI Munkatársak!

Nagy örömünkre szolgál, hogy a román Tahitian Noni Juice piac dinamikus növekedéséről számolhatunk be Önöknek. A TNI csapat, nagyon büszke erre a sikerre, amely majdnem teljes mértékben az Önök sikeres munkájuknak köszönhető. Reméljük, hogy a Regionális Iroda és az IPC partnerek közti együttműködés, napról napra egyre erősebb lesz, ezért próbáljuk mindenben támogatni az Önök munkájukat. Mint ennek a támogatásnak a része, tájékoztatjuk, hogy mától megrendelhető a Román nyelvű Tahitian Noni International termékkatalógus (ár: 3 lej).

A katalógus megrendelhető telefonon, faxon vagy e-mailben. Ha ezt együtt rendeli egy láda TNJ-al, megspórolhatja a szállítási díjat.

Ugyan akkor ettől a hónaptól elérhetővé válik a katalógusban lévő összes termék. E nap folyamán visszatérünk bővebb információkkal, hogy hogyan lehetséges a katalógusban lévő termékek rendelése.

Tisztelettel:

Istók Pál

23 mai 2008

Instruiri si conferinta

Dragi Parteneri TNI,


Având în vedere creşterea dinamică a pieţii TNJ din România, şi numărul persoanelor care au decis să fructifice această excelentă oportunitatea de afacere, Tahitian Noni International are marea plăcere să vă aducă la cunoştinţă următoarele evenimente (instruiri) ce vor fi organizate în România în viitorul apropiat.

Cu ajutorul acestor instruiri creşte posibilitatea consultanţilor de a atinge nivele tot mai înalte în programul Calea Succesului şi în acelaşi timp reprezintă un pas înainte spre instruirea Jade ce va fi organizată în toamnă.

1. Instruire Fast Start Baia Mare

Locul de organizare: Baia Mare

CENTRUL DE AFACERI MILLENNIUM, Str. Vasile Lucaciu, Nr.2, cod 430341

Data: 30 mai 2008, vineri între orele 19.00-21.00

Instruire în limba română

Conferinţă deschisă

Înainte de instruire, între orele 17.00-18.45 se va organiza o conferinţă deschisă cu traducere în limba română. Intrarea la această prezentare este gratuită!

Gazda acestui program este Nagy Tiberiu, Consultant Independent de Produse – Jade.

Tema programului: „Tahitian Noni Juice şi posibilitatea de afaceri TNI”

Conferenţiar: Nagyné Halász Anna – naturist, examinator şi specialist al Ministerului Sănătăţii, Liderul celui mai mare grup TNI din Ungaria, Consultant Independent de Produse, Dublu Diamant .

2. Instruire Fast Start Bucureşti

Locul de organizare: Bucureşti

HOTEL DACIA, Str. Matei Basarab, nr. 19, Sector 3, cod: 030671 , Tel: 0213272571

Data: 7 iunie 2008, sâmbătă între orele 09.00-11.30

Instruire în limba română

3. Instruire Coral Bucureşti

Locul de organizare: Bucureşti

HOTEL DACIA, Str. Matei Basarab, nr. 19, Sector 3, cod: 030671 , Tel: 0213272571

Data: 7 iunie 2008, sâmbătă între orele 12.00-17.00

Instruire în limba română

Pentru a participa la Instruirea Fast Start (fie ca debutant, fie ca recurent) este necesar să fiţi membru al Programului AutoCarton (CAS) şi să vă înregistraţi anticipat. Preţul de participare: pentru debutanţi 15 RON, pentru recurenţi 10 RON.

Pentru a participa la Instruirea Coral ca debutant este necesar: să fiţi membru al Programului AutoCarton (CAS), să aveţi 480 puncte ASQV4 şi să vă înregistraţi anticipat. Pentru cei care doresc să repete cursul este necesar să acumuleze cel puţin 480 ASQV4 puncte faţă de ultima calificare. Preţul de participare (pentru toţi participanţii) este de 45 RON. În acest preţ este inclus şi un prânz delicios.

În cazul instruirilor de pe 7 iunie ce vor fi organizate în Bucureşti, numărul participanţilor este limitat, de aceea înregistrarea anticipată este strict obligatorie!!!

Vă rugăm să vă prezentaţi cu 20 de minute înainte de începerea instruirilor!

Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta la următorul număr de telefon: 0800894312.

Cu stimă,

Imre Mihaly

IPC 2593844

Tahitian Noni International

Kedves TNI Munkatársak!

Tekintettel a TNJ Romániai piac dinamikus növekedésére, és azoknak a forgalmazóknak a számára, akik úgy döntöttek, hogy kiaknázzák ezt az üzleti lehetőséget, a Tahitian Noni International nagy örömmel tájékoztatja Önöket a közeljövőben megredezésre kerülő képzésekről.

E képzések segítségivel egyre magasabbra juthatnak a Tahitian Noni International 10 lépcsős Sikerút™ programján, és ugyan akkor egy előrehaladást képvisel az őszi Jade képzés felé.

1. Villámstart képzés- Nagybánya

Hely: Nagybánya,

CENTRUL DE AFACERI MILLENNIUM, Str. Vasile Lucaciu, Nr.2, cod 430341

Időpont: 2008. május 30. péntek, 19.00 - 21.00

Képzés nyelve: román

Nyílt előadás

A képzés előtt 17.00 -18.45 óráig egy mindenki számára nyitott üzleti előadásra és termékbemutatóra kerül. A belépés ingyenes.

A program házigazdája: Nagy Tibor - Jade termékforgalmazó.

Nyílt előadás magyarul lesz, román nyelvű fordítással
Előadás Témája: „Tahitian Noni Juice és a TNI üzleti lehetőség”
Előadó: Nagyné Halász Anna természetgyógyász, az Egészségügyi Minisztérium által kijelölt vizsgabiztos és szakértő, a TNI legnagyobb magyarországi hálózattal rendelkező, Dupla Gyémánt szintű Független Termék Tanácsadója

2. Villámstart képzés- Bukarest

Hely: Bukarest,

HOTEL DACIA, Str. Matei Basarab, nr. 19, Sector 3, cod: 030671 , Tel: 0213272571

Időpont: 2008. június 7. péntek, 9.00 - 11.30

Képzés nyelve: román

3. Korál képzés- Bukarest

Hely: Bukarest,

HOTEL DACIA, Str. Matei Basarab, nr. 19, Sector 3, cod: 030671 , Tel: 0213272571

Időpont: 2008. június 7. péntek, 12.00 – 17.00

Képzés nyelve: román

A Villámstart képzésen való részvétel/ismétlés feltétele az autokarton programban való részvétel és az előzetes regisztráció. Díja 15 RON, ismétlőknek 10 RON.

A Korallképzésen való részvétel feltétele az autokarton programban való részvétel és a 480 ASQV4 érték, valamint az előzetes regisztráció. Ismétlőknek az előző minősülési ASQV4 értéket kell növelniük 480 ponttal. Díja ismétlőknek is 45 RON. Az ár tartalmazza a nagyon finom ebéd árát is.

A Bukaresti képzések (2008.jun.7) esetében résztvevők száma nagyon korlátozott, azért az előzetes regisztráció kötelező!!!

Kérünk Önöket, hogy a program kezdete előtt legalább 20 perccel jelenjenek meg.
További kérdések esetén állunk szíves rendelkezésükre a 0800894312-es számon.

Üdvözlettel,

Imre Mihaly

IPC 2593844
Tahitian Noni International


20 mai 2008

Instruire Fast Start Baia Mare

Ia’Orana!

Dezvoltarea dinamică a pieţii din România a dat multor persoane posibilitatea de a-şi atinge scopurile şi împlini visele de mult aşteptate. Cu această dezvoltare creşte şi posibilitatea consultanţilor de a atinge nivele tot mai înalte în programul Calea Succesului.

Suntem foarte bucuroşi să vă anunţăm că începând cu data de 16 mai 2008 vă puteţi înscrie la instruirea Fast Start ce va fi organizată în viitorul apropiat la Baia Mare, ca parte a programului Calea Succesului™ - Tahitian Noni International România.

Instruire Fast Start

Locul de organizare: Baia Mare

CENTRUL DE AFACERI MILLENNIUM, Str. Vasile Lucaciu, Nr.2, cod 430341

Data: 30 mai 2008, vineri între orele 18.00-21.00

Instruiri în limbile: română şi maghiară

Cu stimă:

Istók Pál

Ia’Orana!

A romániai piac elképesztően dinamikus fejlődése egyre több ember számára teszi lehetővé, hogy megvalósíthassa régóta dédelgetett álmait és érje el a személyes célkitűzéseit. Azzal együtt egyre magasabbra juthatnak a Tahitian Noni International 10 lépcsős Sikerút™ programján.

Örömmel jelentem be, hogy 2008. május 16.-tól jelentkezhet a Tahitian Noni International romániai Sikerút™ következő Villámstart képzésére, ami Nagybányán lesz megrendezve.

Villámstart képzés
Hely: Nagybánya

CENTRUL DE AFACERI MILLENNIUM, Str. Vasile Lucaciu Nr.2, cod. 430341

Időpont: 2008. május 30. péntek, 18.00 - 21.00

Képzés nyelve: román, magyar

www.juicenoni.ro

11 mai 2008

Tahitian Noni Juice ofera o sansa pentru toti!

Salut. Ma numesc Ursu Costin, am 28 de ani si sunt din Constanta.
In urma cu cativa ani am primit vestea socanta, ca am cancer de colon, si trebuie sa ma operez.
Din fericire am trecut cu bine peste aceasta operatie, si am inceput chimioterapia si radioterapia, pentru a preveni recidivarea bolii.
De ceea ce imi era frica insa nu am scapat. In urma cu aproximativ 3 luni la ecografie apoi la computer tomografie (CT) mi s-a descoperit o metastaza de cca 3.5 cm, in ficat, in segmentul 9. Medicul meu mi-a dat vestea foarte suparat si afectat, deoarece metastaza era intr-o zona inoperabila asadar trebuia sa incep din nou programul de chimio- si radioterapie.
La aflarea acestor vesti sora mea a inceput sa caute pe internet tot felul de posibilitati terapeutice alternative, care sa ma ajute in lupta mea cu aceasta boala cumplita. Asa a ajuns si pe situl www.juicenoni.ro, unde a citit despre sucul Tahitian Noni Juice, despre recomandarile si efectele sale.
Am inceput sa folosesec acest produs deodata cu chimioterapia, observand efectele benefice in combaterea efectelor secundare ale chimioterapiei. Socul cel mare a venit insa dupa cele 3 luni de tratament intensiv cu Noni Juice. La repetearea analizelor tumoara a scazut in diametru cu peste 1 centimetru!
Sunt foarte bucuros ca am gasit o posibilitate de a lupta cu boala mea, si ii sunt recunoscatoare surioarei mele pentru acest ajutor nesperat.
Pentru toti cei care suferiti de boli asemanatoare: incercati cu incredere Tahitian Noni Juice, ar putea sa va ajute si pe voi la fel de mult cat m-a ajutat e mine.
Iata va trimit si numarul meu de telefon pentru cei care doresc sa ma contacteze, sa le povestesc personal experienta mea, sa le spun de dozele pe care le folosesc, sa le dau informatii si idei.
Sunati-ma la 0762618134

NB: Aceasta impresie a fost redactata de editorii paginii web www.juicenoni.ro, deoarece Dl. Ursu se afla la spital. Dansul ne-a contactat telefonic, si ne-a rugat sa postam aceasta scrisoare. Va asiguram ca datele din scrisoare sunt reale. Totusi aceasta scrisoare ar putea contine cateva elemente inexacte (ex. varsta pacientului, de cati ani are cancer, etc.), deoarece transcris pe baza unei convorbiri telefonice unele date sunt doar aproximate de catre editori. Aceste date vor fi corectate in moemntul in care Costin va fi disponibil si ne va scrie personal experienta sa. Pana atunci redactorii va recomanda sa-l contactati telefonic pentru a exclude toate suspiciunile, sau erorile. va multumim pentru intelegere.

9 mai 2008

Program de lucru pt. data de 12 mai 2008

Ţin să vă aduc la cunoştinţă faptul că luni (12 mai 2008) este zi de sărbătoare legală (Sărbătoarea Rusaliilor). În această zi Biroul Regional (Serviciul Clienţi şi Magazinul TNI) este închis!!! Magazinul şi Serviciul Clienţi îşi va relua activitatea pe data de 13 mai de la ora 9.00 (ora Ungariei).

Cu stimă:

Istoc Paul

Kedves TNI Munkatárs!

A Pünkösd alkalmából, hétfő május 12. munkaszüneti nap. Ezen a napon a Tahitian Noni International ügyfélszolgálata és irodája zárva tart. Az ügyfélszolgálat és a TNI bolt szolgáltatásait, május 13-án, 9 órától (magyar idő szerint) lehet újra igénybe venni.

Tisztelettel:

Istók Pál

8 mai 2008

Informare despre piata din Romania

Dragi parteneri TNI,

Avem deosebita plăcere de a vă informa, că vânzările Tahitian Noni International în România în luna aprilie 2008 au întrecut toate recordurile până acum stabilite! Vânzările lunii precedente au întrecut inclusiv volumul lunii octombrie când s-a deschis piaţa din România.

Toate aceste succese se datorează muncii Dumneavoastră. necontenite şi sacrificiilor pe care le-aţi adus pentru ca persoanele din jurul Dumneavoastră să aibă nu numai o viată mai sănătoasă ci şi un trai mai decent. Cu cât mai mulţi vor cunoaşte acest minunat fruct sub forma Juiceului TAHITIAN NONI™, împreună cu compania, fiecare partener va avea succese mult mai serioase.

Rezultatele muncii Dumneavoastre în România a întrecut toate prognostizările şi aşteptările. Piaţa din România se bucură de o creştere stabilă şi sănătoasă , în aceleaş timp tot mai mulţi parteneri TNI ating succese proeminente.

Vă felicit pentru munca Dumneavoastră!

Mult succes în continuare şi multă sănătate!

Cu respect:

Borsos Péter,

director comercial

Kedves Munkatársunk!

Örömmel jelenthetem, hogy a Tahitian Noni International 2008. áprilisi forgalma Romániában minden korábbi rekordot megdöntött! Még a tavaly októberi országnyitás hónapjának forgalmát is túlszárnyalta az elmúlt hónap eredménye.

Mindez pedig annak az áldozatos és elkötelezett munkának az eredménye, amelyet ti végeztek azért, hogy a környezetetekben élő embereknek ne csupán az egészsége, hanem az életminősége is jobbra forduljon. Ahogyan egyre többen ismerik meg és fogadják be ezt a csodálatos gyümölcsöt a TAHITIAN NONI™ Juice formájában, a vállalattal közösen minden munkatárs egyre komolyabb sikereket ér el.

A munkátok eredménye Romániában minden előzetes becslésünket és várakozásunkat felülmúlta. A piac egészséges és stabil növekedésnek örvend, a munkatársak közül pedig egyre többen érnek el kimagasló sikereket.

Gratulálok az eredményes munkátokhoz!

További sok sikert és jó egészséget!

Tisztelettel:

Borsos Péter

értékesítési igazgatóhelyettes